Istoricul Facultății de Construcții și Instalații din Iași

Iaşiul, ca principal centru politic şi cultural al Moldovei,Corp A a fost unul din centrele care au polarizat conştiinţele şi energiile întregii ţări. În această urbe s-au născut cele mai nobile şi înţelepte idei privind unitatea şi libertatea naţională, aici a dat roade „secolul luminilor”, aici s-au format şi şi-au desfăşurat activitatea deosebite valori umane, ce au rămas durabile în conştiinţa ţării. Tradiţia culturală a oraşului Iaşi include şi preocupări pentru învăţământul ingineresc. Un moment istoric foarte important este data de 15 noiembrie 1813 când se înfiinţează „o clasă de inginerie şi de hotărnicie în limba română", pe lângă Academia Domnească din Iaşi. între anii 1834-1847 a funcţionat Academia Mihăileană care marchează o etapă superioară în evoluţia învăţământului naţional. Pe lângă Academie a luat fiinţă o clasă de matematică aplicată ai cărei absolvenţi obţineau diplome de ingineri civili. La 8 noiembrie 1840 se serbează 5 ani de la întemeierea Academiei Mihăilene şi, în hrisovul emis la acea dată, se arată modul în care era organizat învăţământul moldovenesc şi anume:

  1. şcoli începătoare în capitală şi în ţinuturi;
  2. colegiul din Iaşi;
  3. academia cu trei facultăţi: Filosofie, Drept şi Teologie, precum şi Şcoala de Inginerie civilă.

În anul 1843, noul proiect de organizare a învăţământului superior Gheorghe Asachisepară predarea ştiinţelor teoretice de la Facultatea de Filosofie, de ştiinţele tehnice, grupate în două secţii: inginerie civilă şi agronomie. Secţia de inginerie civilă era prevăzută pe 2 ani, având printre disciplinele de studiu: Algebra şi Geometria teoretică şi practică, Mecanica, Hidraulica, Desenul arhitectonic, Teoria arhitecturii civile, Ştiinţa drumurilor etc.

La propunerea lui Gheorghe Asachi, în 1844, durata studiilor la secţia de inginerie este modificată la trei ani. În programul Secţiei de inginerie civilă, alături de disciplinele Matematici înalte şi Mecanică înaltă se preda Geometria descriptivă, Arhitectura şi Facerea de şosele şi poduri. In anul 1848 Gheorghe Asachi înfiinţează „Şcoala de aplicaţie pentru ingineri şi constructori". In anul 1860 a luat fiinţă Universitatea din Iaşi, care avea şi dreptul de a acorda diplome de ingineri. In fapt, învăţământul ingineresc s-a realizat în Şcoala de electricitate industrială (din 1910), transformată în Institutul Electrotehnic (1912), şi în Catedra de Chimie tehnologică (din 1911). Un moment hotărâtor al istoriei universităţii îl constituie Decizia nr. 205.660/03.12.1937 a Ministerului Educaţiei Naţionale prin care s-a înfiinţat Şcoala Politehnică „Gheorghe Asachi" din Iaşi, ca instituţie distinctă de învăţământ superior ingineresc.

În baza Decretului Lege nr.989 din 13 noiembrie 1941, publicat în Monitorul Oficial nr.270 la Politehnica din Iaşi 
a luat fiinţă Facultatea de Construcţii.

După reforma din 1948 învăţământul de construcţii din Iaşi a cunoscut o dezvoltare şi o diversificare continuă în ce priveşte forma de învăţământ (zi, seral, cursuri fară frecvenţă), durata studiilor (lungă sau scurtă durată), condiţiile de admitere, precum şi numărul secţiilor de specializare. În anul universitar 1949-1950 secţiile de specializare de la Facultatea de Construcţii din Iaşi au fost Construcţii civile şi industriale şi Drumuri şi lucrări edilitare. Din anul universitar 1951-1952 secţia de Drumuri şi lucrări edilitare se transformă în secţia de Drumuri. Trei ani mai târziu (1954) secţia de Drumuricapătă denumirea de secţia de Drumuri şi poduri.

În anul universitar 1961-1962 s-a înfiinţat secţia de Construcţii şi instalaţii hidrotehnice, care la data de 1 octombrie 1963 a fost transferată la Facultatea de Hidrotehnică, proaspăt înfiinţată în cadrul Institutului Politehnic din Iaşi. În anul 1966 încetează învăţământul fară frecvenţă, iar în anul 1968 secţia de Drumuri şi poduri se transformă în secţia de Căi ferate, drumuri şi poduri, denumire care se păstreză până în prezent.

În anul universitar 1969-1970 iau fiinţă secţiile Corp Rde subingineri, cursuri de zi şi serale,la specializarea Construcţii civile, industriale şi agricole şi subingineri cursuri de zi la specializarea Căi ferate, drumuri şi poduri. Un a mai târziu (1970) ia fiinţă secţia de Conductori arhitecţi cu o durată de şcolarizare de 3 ani. Patruzeci la sută din absolvenţii acestei secţii, în ordinea mediilor, îşi continuau studiile la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din Bucureşti. Ultima serie de absolvenţi datează din anul 1983.

În anul 1973 încetează cursurile serale de ingineri, la secţia Construcţii civile, industriale şi agricole. În anul 1977 se înfiinţează o secţie de ingineri cu specializareaInstalaţii pentru construcţii, iar secţia de subingineri seral de la aceeaşi specializare, se transferă de la Facultatea de Mecanică la Facultatea de Construcţii. În anul universitar 1978-1979 se reînfiinţează secţia de ingineri cursuri serale la specializarea Construcţii civile, industriale şi agricole, iar în anul 1982 se înfiinţează cursuri serale de ingineri şi respectiv subingineri la specializarea Căi ferate, drumuri şi poduri.

În anul 1990 se înfiinţează secţia de Arhitectură, cu durata de studii de 6 ani. In anii universitari 1991 şi 1992 se înfiinţează secţiile de Inginerie civilă cu predare în limba engleză, respectiv Inginerie civilă cu predare în limba franceză. De asemenea, în anul universitar 1991 s-a înfiinţat Colegiul de Construcţii nr.2, cu durata studiilor de 3 ani, având la început două direcţii de specializare: Tehnologia construcţiilor şi Lucrări edilitare, apărând ulterior (1994) cea de-a treia direcţie de specializare: Organizarea şi economia construcţiilor.

În anul universitar 1993-1994 se schimbă titulatura facultăţii în Facultatea de Construcţii şi Arhitectură, în loc de Facultatea de Construcţii. Secţia de Inginerie urbană se înfiinţează în anul 1995 cu o durată de studii de 5 ani. Din anul universitar 2005-2006 secţia de Arhitectură devine Facultatea de Arhitectură iar titulatura facultăţii devine Facultatea de Construcţii şi Instalaţii. În prezent, cadru se desfăşoară activităţi de studii universitare de licenţă, de masterat, de doctorat şi de formare continuă post universitară şi, interdependent, activităţi de cercetare ştiinţifică.